Găsește bucuria în lucrurile simple, iar viața va fi mereu frumoasă.

Imaginează-ți doar cât ar fi de minunat să ai ocazia unei ședințe foto în natură, într-o livadă cu meri, peri, cireși, gutui sau pruni, precum este cea a părinților mei mult iubiți…

Care e cea mai cozy amintire a ta? Și care este acea fotografie plină de emoție și de căldură care îți trezește cele mai frumoase amintiri?

Să ți-o povestesc pe a mea: Eram într-o frumoasă zi de toamnă în acel mic sătuc din Moldova în care am copilărit. Printre frunzele arămii ale pomilor din livadă pătrundea lumina caldă și mieroasă a soarelui ce tindea spre apus…

Dulceața miresmei merelor din livadă te transpunea parcă de-ndată într-o poveste culinară cu iz de scorțișoară. Iar la fiecare pas, pomii încărcați cu poezia fructelor lor, te ademeneau ispititor să guști din fructul… permis.

Chipul senin cu zâmbetul delicat și vocea cristalină ale mamei ce se minuna la fiecare măr cules de greutatea și de parfumul lor, parcă le văd și aud și acum… Bucuria tatălui meu la văzul roadelor bogate ale toamnei în propria-i grădină parcă se simte și acum, la câțiva ani distanță de acele momente…

Sora mea dragă care nu mai contenea să păstreze aceste clipe minunate pentru totdeauna prin obiectivul aparatului foto a surprins o frântură din toate aceste amintiri atât de calde. Iar cadrele ieșite în ședința foto de atunci, ei bine dragii mei, sunt și ele de poveste:

Purtând un șorț chic vintage creație handmade 100% românească am adus un plus de poezie acestor momente unice petrecute în livada cu meri a părinților mei. Frumusețea și bucuria momentului, alături de aerul vintage chic al șorțulețului au făcut ca aceste clipe să dăinuie pentru multă vreme în sufletul meu.

Acest model de șorț chic fără pieptar se găsește aici.

Mai multe modele de șorțuri chic pentru ședințe foto în stil vintage le poți vedea și achiziționa din magazinul online sorturichic.ro

Acuma noi merele le-am cules, voie bună avem, mai rămâne doar să ne punem un șorț chic și să gătim ceva delicios cu aceste fructe aromate cu gust de toamnă.

Așa că, dacă tot a venit, în mod oficial, toamna, zic și să o întâmpinăm cu ședințe foto în livadă și apoi să să pornim cuptoarele pentru o prăjitură fragedă cu mere, de post și chiar fără zahăr. Iar dacă te-am făcut curioasă, fii cu ochii pe blogul nostru, căci în zilele următoare voi împărtăși cu tine și delicioasa rețetă de prăjitură! 🙂

Până atunci, te îmbrățișez cu drag,

Diana.

ARTICOLE RECOMANDATE

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *